Suntem cum alegem să fim

Nu vreau poze triste,  în alb și negru. Vreau 1000 de tonuri calde, un milion de nuanțe.  Vreau să pulseze viața în fotografiile mele, să râdă cu mine, ca mine, să te facă pe tine să zâmbești când te uiți la ele. Vreau să radieze de fericirea mea, unori închipuită, alteori o mască și de cele mai mule ori, cu mari eforturi, reală.  Vreau să redea cine sunt. Cine aleg să fiu în fiecare zi. Chiar și când am motive de plâns cu sughițuri și mușcat din pernă... ca acum, poate. Să mă vezi întotdeauna zâmbitoare, plină de energie. Eu nu renunț, mai ales la oameni și încerc să le dau șanse iar și iar, deși mi-am luat-o rău și știu sigur că mai urmează.  Eu vreau să transmit tuturor din energia mea, din starea mea de bine, din nebunia mea. Îmi place când oamenii râd de râsul meu, când mă văd nebună,  zăpăcită, sărită de pe fix. Îmi place să fiu un titirez colorat, agitat, care își ocupă timpul cu lucruri frumoase care îți hrănesc sufletul și mintea, care visează,  trăiește pe norișori creați de mine în culoarea preferată. Aleg să fiu așa pentru că vreau să le transmit energie celor din jurul meu, nu să îi sec. Aleg să îmi pese ce cred ceilalți despre mine, în măsură direct proporțională cu importanța lor pentru mine. Suntem cum alegem noi să fim, iar dacă ești trist, mohorât,  fără motivație,  cu fotografii alb-negru, dacă te ghidezi după inerție,  dacă trăiești în trecut, suferi, retrăiești,  compari și te intristezi, ești pentru că TU alegi să fii așa.