luni, 5 noiembrie 2012

And the winner is.....

                                Concursul organizat cu ajutorul Pizza San Marco a luat sfarsit!

Si ca sa nu o mai lungim, castigatoarea aleasa de catre random.org este Munteanu Ligia

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Şi caii sunt verzi pe pereţi

     Filmul "Şi caii sunt verzi pe pereţi" în regia lui Dan Chişu, este un film "de familie"- aşa cum este numit de către însuşi regizorul, dar în lumea filmului trece drept comedie, dramă. În legătură cu aceasta, regizorul spune că nu a voit în mod expres să fie clasat ca şi comedie, dar acţiunea şi turnura pe care o iau lucrurile stârnesc râsul privitorilor.

     În principiu, este vorba despre perioada de acum câţiva ani, când pe piaţă pătrunseseră în forţă campaniile, promoţiile şi spoturile ce promiteau câştiguri imense. În această capcană a căzut şi actorul principal interpretat de către Adrian Titieni care, neiniţiat în tainele internetului, ajunge să creadă unul dinacele mailuri în care i se solitică o sumă de bani pentru a primi un premiu fabulos.

     Acţiunea se desfăşoară pe două fire narative care, într-un final, se vor intersecta.

     Finalul este oarecum deschis pentru a lăsa loc de interpretări şi pentru a stârni imaginaţia privitorului.

 
Dacă aţi văzut filmul aştept păreri, dacă nu l-aţi văzut, vi-l recomand.


Voi menţiona şi că am văzut filmul acesta cu ocazia proiecţiei de gală organizată în cinematograful CityPlex.