luni, 31 iulie 2017

Gillian Flynn - Fata dispărută ( recenzie )

     Fata dispărută de Gillian Flynn  este cunoscută mai mult pentru varianta în engleză a titlului, și anume Gone Girl. Acest fapt se datorează în principal ecranizării care a urmat după publicarea cărții și care a purtat același nume. Personal recomand întâi citirea cărții, apoi vizionarea filmului în cazul în care nu l-ați văzut deja. În ceea ce mă privește am aflat de existența cărții abia după ce am văzut filmul. Exact cum se întâmplă de obicei, cartea conține mult mai multe detalii și reușește să te țină într-un suspans continuu în timp ce se derulează firul acțiunilor. 

     Fără să stric surprizele și momentele cheie din carte, vă pot povesti în mare ceea ce se întâmplă: o soție dispare misterios de acasă, iar toate indiciile duc către învinovățirea soțului ei. Pe parcursul acțiunii se petrec o mulțime de răsturnări de situație de natură să inducă cititorului un sentiment de confuzie și suspans. Totul se învârte în jurul unui joc bolnav, iar în timp ce povestea înaintează se descoperă din ce în ce mai multe detalii concludente care vor oferi un final neașteptat. 

     Pot spune că este genul de carte pentru care îți dorești să ai cât mai mult timp (asta pentru că are un număr de pagini destul de mare), lectura este relativ ușoară, însă îți provoacă imaginația destul. Pe de altă parte, este genul de scriere care îți activează simțurile de detectiv, îți pune memoria în funcțiune și parc-ai vrea să notezi toate detaliile pe o foaie astfel încât să rezolvi cazul pe cont propriu. 

     Cartea este un thriller polițist, eu așa aș descrie acest tip de poveste care, personal, mă face foarte curioasă în legătură cu sursa de inspirație a autoarei.   


   
Ce spun alții despre carte:

 „Cine esti? Cum am ajuns aici? Sunt intrebari care il framanta pe Nick in ziua cand sarbatoreste cinci ani de casnicie. Si tocmai acum, sotia sa dispare pe neasteptate. Primul suspect este Nick. Desi isi sustine nevinovatia, dovezile impotriva lui nu inceteaza sa apara. Sub presiunea mass-mediei, face parada de cinism si de minciuni. Iar jurnalul lui Amy, descoperit de politie, dezvaluie ca mariajul lor era departe de a fi perfect. Este Nick un ucigas? Adevarul iti da fiori: este mai intunecat decat ti-ai fi imaginat.


Dacă v-am făcut curioși în privința cărții, este acum la reducere pe libris.ro



Alte informații

An aparitie: 2013
Autor: Gillian Flynn
Categoria: Carti thriller
Editie: necartonata
Editura: TREI
Format: 200x130
Nr. pagini: 616


Această recenzie a fost posibilă cu sprijinul libris.ro

marți, 4 iulie 2017

Bărbați fără femei - Haruki Murakami ( recenzie )

    Despre Murakami am auzit în mod repetat, sâcâitor și aproape disperat de la un prieten foarte drag mie. Am să îl numesc N. Cu toată presiunea venită din partea lui și un „citește-l, citește-l, citește-l” răsunând în capul meu am decis să încep cu romanul acesta - Bărbați fără femei. Bine, asta după ce m-a și provocat scurt așa... „ei, n-o să îți placă ție Murakami, tu ești cu poveștile de dragoste siropoase, romanțioase, dulci de-ți stă creieru-n loc.”

    Bine, că toată lumea care aude titlul îmi pune întrebarea „și... cum sunt bărbații fără femei?”, iar răspunsul meu succint, așa ca să includă tot... este Disperați.
Dar în sfârșit, titlul nu definește conținutul, în sensul în care în această carte Murakami nu vorbește concret despre acest subiect. Ca să vă dau un mic pont, doar ultima povestire atinge subiectul acesta, deși toate conțin un astfel de substrat.

     Ați ghicit! Cartea spune, de fapt, mai multe povești. 7 la număr, prin care autorul reușește să surprindă diferențele dintre bărbați și femei, expunând anumite slăbiciuni, excentricități. În aproape toate povestirile bărbații se găsesc în postura de a fi inferiori femeilor, în sensul felului de a iubi și de a fi credincioși. Ceea ce vreau să vă spun este că în majoritatea cazurilor femeile înșeală bărbații, iar aceștia își acceptă neputincioși soarta, dezvoltând o pasiune încă și mai mare pentru femeia care tocmai i-a trădat.

Mie una nu îmi prea place felul de a scrie al autorilor japonezi, însă Murakami iese un pic din tiparele prestabilite și reușește să îmi capteze atenția destul de repede prin modalitatea de a povesti.

Acum, așa cum spune N., Murakami este „greu”, are o scriitură densă și într-adevăr nu e pentru oricine. Este genul de carte de la care, după ce termini, trebuie să iei o pauză, trebuie să o „stingi” cu ceva mai ușurel atât de urmărit cât și de citit.

Totuși mi-am propus de acum care va fi următoarea carte de autor pe care să o citesc.  - Pădurea Norvegiană


Ce spun alții despre el?

Unul dintre cei mai bine vinduti scriitori ai Editurii Polirom
In noua sa colectie de povestiri, care, poate nu intimplator, imprumuta titlul celui de-al doilea volum de proza scurta al lui Ernest Hemingway, Haruki Murakami deseneaza relieful interior al unor barbati care fie au pierdut, fie n-au avut nicicind pe cineva. Fara ezitari, abil si nuantat, Murakami exploreaza peisajul lucrurilor care ii unesc sau ii despart pe barbati de femei, vorbind despre singuratatea barbatului, sexualitate si excentricitate, despre pierderi, regasiri si efectele devastatoare ale unor evenimente aparent minore; personajele lui sint minate in lupta de permanenta cautare a unui echilibru, a unui adevar si a unui fel de a-ti trai viata care sa impace sinele tau adevarat cu asteptarile celorlalti.
 
Samsa nu avea nici cea mai vaga idee unde se afla sau ce ar trebui sa faca. Abia daca intelegea, cu greu, ca acum el este omul pe nume Gregor Samsa. De unde stia el asta? Poate ca‑i soptise cineva la ureche in timp ce dormea: «Numele tau este Gregor Samsa». Inainte de asta insa, cine fusese el? Ce fusese?” (Haruki Murakami, Samsa indragostit)




Alte informații
An aparitie: 2014
Categoria: Literatura contemporana
Editura: POLIROM
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 200
Traducator: Iuliana si Florin Oprina


Zilele acestea cartea este chiar la reducere AICI.

Această recenzie a fost posibilă cu ajutorul Libris.ro