duminică, 5 august 2018

Fericirea îmi scapă printre degete de Agnes Martin Lugand ( recenzie )

Am gasit toate cărțile autoarei Agnes Martin-Lugand și am spus că le voi citi în ordine. Ei bine, nu m-am ținut de cuvânt, ci am început exact cu cea mai recentă carte apărută. Anume, Fericirea îmi scapă printre degete. Recunosc, am fost foarte subiectivă când le-am cumpărat și m-am lăsat atrasă de titlu și copertă, la fiecare carte a acestei autoare. Trebuie să recunoașteți, sunt extrem de sugestive. Dar nici conținutul nu se lasă mai prejos. Cel puțin în cazul cărții „Fericirea îmi scapă printre degete”. 


A fost una dintre acele cărți care nu îmi dă voie să o las din mână, pe care vreau să o citesc cât mai repede, ca să aflu ce se întâmplă. Este o carte care te încarcă emoțional. Alături de Iris, personajul principal al cărții, trăiești efectiv sentimente de dezamăgire, de durere sufletească, dar și de iubire. Modul în care este scrisă cartea m-a făcut să simt fiecare emoție a personajului.
Mi-a plăcut foarte mult cartea, doar ultima parte m-a lăsat ușor cu un gust amar. Într-adevăr, totul se potrivește cu povestea, dar parcă aș fi vrut ceva altfel. Știu, cei care nu ați citit cartea încă, nu veți ști despre ce vorbesc. Dar sunt anumite detalii, spre finalul cărții, care mi s-au părut cutremurătoare.
Iris este o femeie care se simte neîmplinită. Căsătorită cu Pierre, un medic renumit, ea lucrează la bancă, deși visul ei a fost să devină croitoreasă. Însă acest vis era în opoziție cu dorința părinților ei. Când Iris află de ce nu a urmat cursurile de croitorie pe care și le dorea, decide că este momentul să își schimbe viața. Astfel, renunță la jobul de la bancă și se înscrie la un curs de croitorie în Paris.
La Atelier, o cunoaște pe Marthe, care în scurt timp îi va deveni mentor. Marthe este prima persoană care apreciază cu adevărat talentul lui Iris și creativitatea ei. Însă Marthe îi impune lui Iris să o asculte, pentru a o ajuta să devina cunoscută. Tot acolo, Iris îl cunoaște pe Gabriel, fiul adoptat al lui Marthe și al soțului ei, decedat. Gabriel este un bărbat admirat de toate femeile, un adevărat Don Juan. Și cu toate că Iris încearcă să se gândească la soțul ei, tot se simte atrasă de Gabriel.
„Înainte să ies din încăpere, nu m-am putut abține să nu întorc capul. Mă observau. Marthe, cu o privire misterioasă. Gabriel, cu o privire de prădător. Fiecare în stilul său. M-am grăbit să ies cât mai repede din acel apartament.”
Categoric, la sentimentele ei contribuie și răceala din căsnicia cu Pierre. Acesta este preocupat doar de muncă, lipsește de acasă seara și în week-end și chiar și atunci când este lângă ea, nu pare să o observe. Nu îi apreciază frumusețea și o ia în derâdere de față cu prietenii, pentru pasiunea ei pentru croitorie. Ideea lui Iris că munca este o amantă pentru Pierre nu este deloc departe de adevăr.
„Ochii i-au zăbovit încă o dată pe decolteul meu și s-a îndepărtat. M-am dus după Marthe. Pe drum, am vrut să știu până în ce punct puteam să mă simt sigură pe mine, cocoțată pe tocurile cui, cu un mers care nu era al meu. M-am răsucit și i-am aruncat o privire lui Gabriel. Se uita la mine de parcă aș fi fost o delicatesă. De ce Pierre nu mă privea niciodată așa?”
În Paris, Iris cunoaște succesul, are cliente din lumea bună, toate aduse de Marthe. Însă în interiorul ei se dă o luptă, între dorința de a fi cu Gabriel și dorința de a rămâne protejata lui Marthe. Apoi, lucrurile se complică în momentul în care are de ales între a rămâne la Paris, unde cunoaște succesul și visul ei este împlinit, și a se întoarce la Pierre, pentru a-și salva căsnicia.
„Zece minute mai târziu, ne regăsiserăm locul, de-acum obișnuit, de sâmbătă seara: mâncam în fața televizorului. În timp ce mâncam, l-am privit pe Pierre. Unde era soțul meu? Îl recunoșteam din ce în ce mai puțin. Deveneam niște străini unul pentru celălalt, copleșiți de indiferența totală pe care o afișa. Dacă măcar n-ar mai fi muncit atât! Dacă reușeam măcar să ne înțelegem…”
O să vă las pe voi să descoperiți ce alegeri face Iris și cum se termină toată povestea ei. Pentru mine, a fost o poveste frumoasă, care ne aduce aminte de acei fluturi în stomac atunci când te îndrăgostești. O poveste a unei femei mature, care se îndrăgostește pentru prima oară cu adevărat. O femeie căreia i-a fost luat dreptul de a-și atinge scopul, dar care prin ambiție reușește să facă ceea ce și-a dorit.
„Au trecut cinci minute până când m-am îndreptat clătinându-mă spre lift. Eram copleșită de tristețe, iar sentimentul de confuzie, de vinovăție îmi dădea amețeli. Inima mea avea să fie pentru totdeauna frântă în două. Iris a lui Pierre. Iris a lui Gabriel. Doi bărbați, două iubiri.”



Aceasta recenzie a fost posibilă cu ajutorul Libris.ro . 

Otrava iubirii de Eric Emmanuel Schmitt ( recenzie )

Otrava iubirii" de Eric Emmanuel Schmitt este o carte care nu se încadrează în categoria cărților pe care eu le citesc în general dar care a ajuns să-mi placă mult, mult mai mult decât mă așteptam. A fost genul ăla de lectură care îți deschide ochii și te face atent la anumite aspecte din viață sau la anumite lucruri pe care oamenii ajung să le facă. Este o carte despre prietenie, despre iubire și mai ales despre maturizare.
Otrava-iubirii-coperta
     Cartea conține fragmente din jurnalele a patru adolescente – Julia, Colombe, Raphaelle și Anouchka care sunt cele cele mai bune prietene și colege de clasă. Fiecare dintre ele își împărtășește temerile, ambițiile și dorințele. În unele locuri avem chiar și fragmente din chat-ul fetelor. Astfel că suntem capabili să le observăm și să le ”analizăm” modul de gândire, fiind martori la procesul de maturizare suferit de tinere.
      Cartea ne arată foarte multe aspecte realistice de care cel mai probabil și noi ne-am lovit de ele însă am ales să le ignorăm. Dacă relația lor este frumoasă până într-un punct, lucrurile ajung să se schimbe. Fiind patru persoane diferite, fiecare o ia în direcția crezurilor personale și nu de puține ori deciziile lor ”se bat” cap în cap pornind astfel anumite divergențe între ele.
     Observăm totuși că, indiferent de cât de mult ținem noi la o persoană, respectiva se poate dovedi a fi tipul de persoană egoistă căruia îi pasă doar de ea, chiar dacă vorbelele și confesiunile acesteia sunt cu totul de altă natură. Spre exemplu, când Julia află că Raphaella ajunge să-l iubească pe Terence (băiat la care tânjea și ea) aceasta își crează un cont fals și se preface a fi el ca apoi când Terence și Raphaella se văd față în față acesta să o refuze fără să se gândească, chiar dacă fata credea că deja își mărturiseră dragostea unul față de celălalt.
     Vedem cum fiecare crește și cum se maturizează, cum personalitatea fiecarei fete se schimbă și modul în care părerea prietenelor sale se schimbă în același timp cu metamorfozele continue care au loc. Fiecare fată este diferită în felul ei, fiecare are insecuritățile ei, defectele personale și fiecare e conștientă de acest lucru.
     Fiecare înfruntă viața în felul ei, unele fiind mai ambițioase și mai pozitive decât celelalte, 2 dintre ele apelând la sinucidere (una dintre ele supraviețuind). Totuși, cea care supraviețuiește este cea care este mai aspru judecată de către ceilalți, cealaltă fiind apreciată mai mult decât atunci când fusese în viață. (lucru care confirmă vorba multor persoane, aceea că oamenii te apreciază și te iubesc mult mai mult după ce nu mai ești printre ei).
     De la fiecare fată se poate învăța câte ceva. Observăm că așteptările noastre, visele noastre nu se adeveresc tot timpul și că viața e plină de surprize, totul constând în modul în care noi reacționăm la ele. Spre exemplu, deși au crezut tot timpul că vor rămâne prietene pe viață, la finalul romanului Anouchka afirmă: ”Ieri s-a dărâmat o parte din Pont des Arts: o balustradă a cedat sub greutatea lacătelor. (…) Sper să fie vorba de tronsonul unde ne agățaserăm noi lacătele! Patru prietene pe viață… Toate la fel… Prietenia e minciuna și iubirea, otravă.” Astfel observăm că timpul e necruțător și într-o fracțiunea de secundă e capabil să schimbe perspectiva despre lumea a tuturor.
     Astfel că această carte este o bună lecție de viață. Te învață cum să-ți accepți defectele, cum să ai mai multă încredere în tine și cum să nu te lași prea tare influențat de lucrurile negative pe care ți le aduce viața în față, pentru că acestea vor veni constant, fie ele pozitive sau negative, iar singurul lucru de care noi, oamenii, suntem capabili, este să ne adaptăm și să nu ne pierdem niciodată speranța. O recomand din suflet, o carte absolut fenomenală cu un mesaj pătrunzător.

Aceasta recenzie a fost posibilă cu ajutorul Libris.ro

sâmbătă, 21 iulie 2018


Cum poate sa fie pământul ăsta atât de rotund, dar lucrurilor sa le ia atât de mult timp sa se întoarca? Și cum poate sa fie Bucureștiul asta atât de mare iar pe mine sa mă sufoce??? Aștept să plouă torențial și să mă plimb liniștită în ploaie. Să am în căști muzica mea...nu mai este a noastră, este doar a mea... Sper macar cu asta sa fi rămas din noi. Să pot să plâng și să nu mă vadă nimeni. Să pot sa trec prin purgatoriu și să mă curat. Să mă curețe ploaia cu mai multă sârguință decât lacrimile.
  Dacă eu am fost cea mai greșită alegere din viața ta, sa fiu eu ultima iar de acum sa îți fie mai bine.
Vreau sa alerg în ploaie spre nicăieri...pentru că, ți.am zis, după tine nu este nimic. Ești tot Cosmos, dar nu te mai am. Ești tot Apocalipsa, dar m-am pierdut printre valurile tale. Ești tot perfecta, dar nu mai este locul meu lângă tine.
Am învățat atât de multe și totuși am impresia că nu mi-a rămas nimic...că mi-ai luat tot. Am fost lângă tine dar nu în momentele în care ai avut nevoie cel mai mult. Iartă.ma, Cosmosule, iartă.ma ca nu mi-am dat seama mai devreme de asta.
Compar oamenii cu tine. Pe toți. Nimeni nu ajunge nici până la baza piedestalului pe care te-am cocoțat din primele momente in care te-am văzut.
Am plâns, nu am dormit și nu am mâncat. M-am hrănit cu țigările care nu mai au același gust și bautura pe care o adorai. Simt lipsa ta in fiecare moment și mă astept, de asemenea, că în fiecare moment sa bati la ușă și să îmi spui că ți-am lipsit. Știu că nu se va întâmpla.
Totul îmi amintește de tine. Nimic nu mai e al meu. Totul este ceva ce a fost atins de tine. Totul este ceva ce a rămas de la tine.
Nu mă crezi sunt sigură. Dar te povestesc frumos. Nu ai ce sa nu povestești frumos despre omul care ți-a fost suflet și întreg, despre cel al cărui inel încă îl porți pe deget. Nu ai ce sa nu consideri minunat despre omul care a fost întotdeauna atent la.detalii și care a făcut totul sa îți fie bine.
Cosmosule, mă doare fiecare parte a corpului când îți rostesc numele și mă rupe fiecare gând și fiecare scena pe care mi-o amintesc cu tine. Mă dor ultimele săptămâni.
Nu am sa te mai vad cum te aranjezi o oră înainte de munca și cum zâmbești. Cum razi colorat și cum îți strălucesc ochii când te uiți la mine. Nu am sa îți mai vad parul ciufulit dimineața și nici cum îți fumezi țigările. Nu am sa îți mai simt mirosul pielii și nici parfumul care îți place.
Am refuzat să despachetez lucrurile pe care le-am aruncat plângând  în valiză și refuz sa mai port nuanta de ruj pe.care am folosit-o să îți scriu că te iubesc pe oglinda din baie.
Eu nu îmi mai apartin, sunt un fel de rămășițe adunate la repezeală. Esență mea a plecat odată cu tine.
Sper sa fii fericit, Cosmosule. Sper sa îți fi fost ultima alegere nepotrivita din viața.

luni, 9 iulie 2018

Cosmosule, sunt ruptă în bucăți. Sunt... Ruptă de lume și de realitate fara tine. Nu cred că există modalități in care sa nu fi încercat să îmi schimb starea și să fiu puternica dar, exact că toți ceilalti, nu am putut.  Sunt slabă, tu erai cea puternică dintre noi. Sunt obosita și sleită de puteri.
Incerc ... Îți jur că încerc să fiu bine, dar îmi este imposibil.
Ești rutina pentru mine, ești tabietul meu de dimineață la cafea, ești centrul universului meu. Și ai dispărut.
Nu mă gândeam că doi oameni se pot lega atât de repede și atât de bine, cum nu mă gândeam nici că am să fiu pusa în situația în care sa renunț la ce iubesc doar că TREBUIE.
Sunt atât de nedormita încât am impresia că somnul este pentru oamenii care nu iubesc.
In putinele dați în care adorm o oră sau două nu o fac fara sa ud perna și nu mă trezesc fara să plâng.
Irina Rimes a obosit sa isi cante piesele continuu, iar parfumul tau încă este pe pielea mea și pe hainele pe care le aveam la tine.
Știi când ti se pare că îți este prea bine? Așa sunt eu acum. Mi se pare că îmi era prea bine. Era fantastic și eu eram naiva sa cred că va dura la nesfârșit.
Iar sentimentul acela prost că nimeni nu te-ar înțelege îl știi? Daca nu vorbesc ... Mă rupe. Și dacă tac, mă doare și mai rău .
Îmi e dor și nu au trecut decât 9 zile. Îmi e dor de îmi vine să urlu și să plâng continuu.  Atât de dor încât mi se pare nedreapta viața sau oricine a hotărât să fie așa .

Azi simt ca cerul plange ca si mine
El ma-ntelege, dar nu m-ajuta deloc
Nimic nu poate sa m-ajute
Sa te repar, sa te lipesc la loc

luni, 4 iunie 2018


Este ora 3:46 iar eu nu am somn. De fapt, nu am dormit deloc. Am terminat o carte pe care o am in bibliotecă de mai bine de un an și despre care am auzit multe dar niciodată nu am simțit să o citesc. (Iarta-ma, Cristina, dar cred că toate vin la timpul lor. Și acum era timpul pentru Dora Minodora și Luna Betiluna. )
Nu avea cum să nu fie timpul acum ... Când povestea asta este atât de apropiata cu a noastră. Când cel puțin două dintre personajele din carte sunt personajele din viața noastră. Nu avea cum să fie un timp mai potrivit decât acum când am pierdut pe cineva mai drag decât orice in lumea asta.
Am plâns din primele pagini ale cărții până în ultimele ei rânduri. M-am gândit la tine și la noi. Tu ești Luna mea, cea puternică și nebuna, cea dezinvolta și fermecătoare. Eu sunt tot timpul stângace și tu tot timpul pare că ai răspunsurile potrivite.
Am fumat aproape un pachet de țigări în câteva ore și din când în când mă opream din citit sa te vad cum dormi lângă mine. Pari atât de liniștită. Îmi pare că nu e locul meu lângă tine, Cosmosule. Plansul meu înăbușit te-au trezit. M-ai văzut plângând și m-ai întrebat dacă mi-ai greșit cu ceva... Așa buimacă de somn cum erai ai fost capabilă să te gândești să nu mă fi rănit.
Cum sa îți spun eu că mi-e frica sa nu te pierd? Cum să îți spun că tot ce a fost până acum, până să te cunosc pe tine, s-a întâmplat din inerție și doar că sa te aducă pe tine lângă mine?
Cum pot eu, Cosmosule, sa nu mă gândesc că ai aterizat în viața mea din neant și ca mă gândesc cu groază că poți pleca din același neant?
Când tu îți ceri scuze in somn dacă mă atingi ? Când tu și în vis mă cauți și mă strângi in brațe? Când te ridici din pat înaintea mea și ai grija sa nu mă deranjezi cu niciun zgomot? Când mă săruți înainte de a pleca la munca deși știi că eu dorm și că e posibil nici să nu fi simțit sărutul tău?
Mă apropii de tine și te sărut pe frunte. Așa te-as lua în brațe și te-as pupa continuu. Așa ți-aș spune că te iubesc pe repeat de frica sa nu cumva sa uiți vreodată ... Mă mulțumesc doar sa îți șoptesc.
Îmi bubuie capul și nu mă pot liniști. Plâng și nu știu dacă calmantele își vor mai face efectul, dar nici nu am vreo intenție să iau vreunul de frica sa nu adorm și să nu te mai pot privi. Ești așa liniștită și atât de frumoasă.
Simt nevoia sa îmi mai aprind o țigară. Ies pe balcon și iau pachetul aproape gol după mine. Se pare că nici vecinul din blocul de vis a vis nu are somn. Ii vad capătul aprins al țigării in tot întunericul cartierului și al nopții.
Tremur, plâng încă și ma gandesc cum ar fi viața mea fara tine.
Dincolo de tine este o lume în care nu vreau sa trăiesc. Vreau sa fie lumea mea înainte de E. și să nu mai existe nimic după.
"La început nu au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna."
Exact așa simt. Și după tine, Cosmosule, nu mai este nimic.
Mi-ar placea sa te rog sa nu pleci niciodată. Dar mi-e frica sa nu vezi cat sunt de slabă și de nesigură. Sunt convinsă că nu îți va placea partea asta a mea. Partea pe care tot timpul când sunt cu tine incerc sa o ascund. Când iese la suprafață o maschez cu diferite supărări prostești despre care sunt convinsa că începi să te saturi.
Nici inainte de tine nu a fost nimic.
***
Fumez țigara asta ca și cum ar fi cel mai mișto drog și cel mai tare cui. Trag atât de puternic încât plămânii mei se umfla la maxim și nu mai rămâne nimic din tutunul mentolat.
Mă calmează, știi? Mă face să fiu mai rațională. Așa cum ai descoperit că nu sunt pentru că sunt prea îndrăgostită, mi-ai spus...
Când mă întorc te găsesc și mai senină, și mai calma și te iau in brațe.
Pielea ta miroase a dragoste, iarbă și parfumul care îmi place atât de mult.

duminică, 27 mai 2018

Ți-ai dat seama că pot să scriu doar când sunt în cada plina ochi și cu țigara în mana? Doar atunci sunt liniștită și doar atunci pot gândi limpede.

Mai devreme am primit un mesaj de la tine ... Un mesaj care m-a dat cu susul în jos, unul dintre mesajele pentru care merita sa ii mulțumești lui Dumnezeu că a făcut ca lucrurile sa se intîntâm fix in felul în care au fost.

Mă mănâncă degetele sa inserez mesajul aici, dar știu că la un moment dat mi-ai spus că ai trac in legătură cu lucrurile de genul asta. Așa că prefer doar sa fac referire la el și să îl păstrez pentru mine.
Nu am sa îți ascund că l-am citit și recitit de nenumărate ori și că de alte infinite ori i-am adresat intonații și inflexiuni diferite... In oricare caz mesajul ăla sună într-un fel de merita sa plangi pe el și merită să fiu mandra că sunt muza ta...sa spunem așa.

Nu îți ascund nici faptul că am plâns instantaneu când am dat cu ochii de el și de lungire șiruri de cuvinte din care totul era atât de sincer și atât de plin de emoții. Nu ai cum să simți și să scrii in felul acesta și să nu dorești să expui public nimic... Dar asta, desigur, e o alta poveste.

Cosmosule, ți-as putea răspunde intr-o mie de feluri și le-aș combina pe toate, m-aș repeta inutil si tot ar fi puțin pentru un răspuns pe măsură.

Ți-am spus că te văd că pe o Apocalipsă. Te rog sa nu judeci nici tu, nici ceilalți care vor citi aceste rânduri modul în care m-am exprimat.
Ești ca o Apocalipsă pentru că ai venit pe neașteptate și pentru că ai pus punct multor capitole din viața mea.
Ești că un tsunami care a măturat tot ce a fost rău în mine și a înflorit ce era bun și ascuns. Ai făcut cu mine exact ce face luna mai cireșilor.
Ai redus orice instinct al meu de autoapărare. M-ai făcut să mă deschid și să nu fiu îndoielnică in ceea ce te privește. M-ai făcut să cred in tine și îmi recapăt încrederea în relații normale, frumoase și trainice.

Ești un fel de Adonis efeminat de care m-am îndrăgostit platonic din primul moment în care te-am văzut. Din prima secunda mi-am dorit enorm sa fii al meu, Cosmosule. Ți-am atribuit din primul moment un statut în viața mea care te-ar fi speriat dacă l-ai fi aflat.

Am adorat tot ce a fost legat de tine. Te iubesc cum nu am crezut că o pot face. Știu, an mai spus asta.

Sting țigara și mă las pe spate. Atât de mult încât apa îmi acoperă gura, fruntea, ochii. Îmi țin respiratia.  Este atât de liniștitor încât îmi aud inima cum își încetinește bătăile. Simt cum apa se mișcă și nu fac decât să mă gândesc la tine.

Când nu am încredere în mine tu ai... Mai multa decât aș putea avea eu.

Cosmosule, Apocalipsa mea, am nevoie de tine. Chiar am. Am nevoie de cuvintele tale și de încrederea ta. De susținerea ta și de ființa ta. Am nevoie sa îți simt prezenta dimineața și îmbrățișarea in mijlocul nopții. Am nevoie să știu că inelul pe care îl port e un fel de talisman iar tu ești duhul lămpii mele. Nu ca sa imi indeplinesti trei dorințe ci să știu că ești lângă mine și mă protejezi.

Cosmosule, te-am numit așa pentru că ești totul meu. Ești tot ce pot sa îmi imaginez mai bun și dincolo de asta.

Te rog, te rog... Nu înceta să îmi scrii in felul acela. Te rog nu renunța și te rog fii lângă mine.

***

Apoi mă ridic brusc. Am rămas fără aer și apa este rece sloi. Îmi aprind o țigară și mă gândesc că întotdeauna cifra 6 mi-a purtat noroc.
Mai e putin, dragoste... Mai e putin până departe și noi abia am inceput drumul asta împreună.

Noapte buna, Cosmosule

duminică, 13 mai 2018

Sunt într-o cadă plină cu spumă și tocmai mi-am aprins o tigara. Știi cât de mult îmi place să simt mentolul invadandu-mi plămânii. Inspir și mă gândesc cum sa incep.
Îmi amintește de seara in care veneam obosita de la filmări și mi-ai pregătit tu cada. Nu credeam că poate fi ceva mai perfect. Apa fierbinte, incredibil de multa spuma. Lumânarea ta care mă face să realizez cat sunt de norocoasa. Pusesei un pahar de vin și un cui lângă... Nu am văzut pe nimeni sa ruleze atât de fin și să poată scrie Te iubesc pe el.
 Iar când am intrat melodiile mele preferate, muzica noastra a început. A fost mai mult decât un vis. A fost mai real decât orice mi-aș putea imagina.
Scriu, șterg și iar scriu. Nu pot sa îți spun cam cum am simțit momentul acela. Vezi? Nici eu nu pot sa exprim intru totul ceea ce simt. În mare parte pentru că nu am mai simțit așa ceva. Atât de intens și atât de perfect.
Nu ai idee cat de bine mi-a făcut și cat de iubita mi-a arătat că sunt.

Deschid ochii și ledul telefonului meu pâlpâie verde sa mă anunțe că mi-ai scris. Este ales special, da... Te las pe tine sa ghicești de ce.

Până și dus ne hotărâm să facem în același timp deși în momentul asta ne despart 250 de km aproximativ.

Îmi place să simt fiecare fum, așa că inspir din nou și închid iar ochii. Acum mă gândesc la tine. Și la cat ești de puternică. Și la felul în care reușești să le faci pe toate singura, Cosmosul meu.

Am o noua melodie care mă obsedează, da. Asta pentru că ai ras de mine când ai aflat. Mă gândesc la cat de diferite suntem și totuși avem un milion de lucruri in comun. Tot am cate ceva de învățat de la tine in fiecare zi.

M-ai învățat să încui ușa de două ori și să nu-mi închid sufletul indiferent cat de greu este totul în jur.

Mi-ai arătat cum este sa fiu iubita, dar și cum ar trebui sa răspund la asta.

M-ai făcut să îmi dau seama de modul în care ar trebui sa tratez oamenii, dar să nu îi las sa mă domine.

Am văzut cum te comporți și cat.de dura ești. Dar totuși... Reușești să fii calma și drăguță ... Cu toți.

M-ai învățat să mă joc cu pisica, tu o faci zilnic. Deși am mai făcut și eu asta înainte, acum simt că totul a început cu tine. Și nu aș putea să mă văd făcând asta singura.

Eu nu îmi fac păreri la prima vedere, dar primele imagini le păstrez și construiesc în jurul lor. Tu citești oameni că nimeni altcineva... Citești caractere cum citesc eu cărți. Atât de ușor și atât de clar.

Tu ești suma tuturor oamenilor care au trecut prin viața ta... Eu am înțeles asta prea târziu sau poate am învățat cate ceva fără să realizez. Dar ceea ce știu este că tu m-ai ajutat sa descopăr.

Da, am tot gandit-o și am tot intors-o de câteva zile așa cat sa pot sa le așez pe toate in forma asta.

Știu că tu analizezi tot și despici detaliile într-un milion de rânduri. Eu te-as ruga doar sa le iei așa cum le vezi aici.

Ești singura persoana cu care pot vorbi cu adevărat. Fata de care nu pot avea secrete și nici nu vreau. În ochii căreia sunt cea mai sinceră. Și în privirea ta văd sustinere, dragoste și protecție.

Ești jumătatea mea cea buna, Cosmosule. Ești tot ce nu pot fi eu vreodată. Ești luptătoare și caldă. Ești puternica, dar obosita.

As vrea sa mă lași să mă cuibăresc lângă tine și să îți încălzesc inima. Să îți dau putere și să te susțin la fel cum faci tu cu mine.

Și mi-ar mai placea sa te vad terminând cartea aceea.
 Mi-ar placea sa fiu dedicatia primei pagini și criticul tau dintâi.
 Mi-ar placea sa fiu puternica atunci când ai nevoie și să mă aperi când cedez.
Mi-ar placea sa știu cum să umblu cu tine pentru că acum te simt un bibelou de cristal și mor de frica sa nu te rănesc.
Mi-ar placea sa fie frumoasa Olanda și să port inelul acela pe deget in fiecare moment din restul vieții mele.

Îți las finalul deschis ... As vrea sa îți construiești tu imaginile de aici încolo. Știi ce urmează :)

marți, 8 mai 2018

Începând de astăzi Messina nu mai este fantezia mea. Este a noastră. Messina nu mai este locul în care doar eu m-aș abandona.

Messina este locul în care ni s-au schimbat viețile, in care ni s-au unit destinele. Da, astăzi în Messina noi am spus DA.

Te iubesc, Cosmosule! Nu am crezut niciodată că voi spune DA cu lacrimi in ochi, cu lacrimile unui plânset de fericire... Bucurie că te-am cunoscut, că ești așa cum mi-am dorit, că ești atttaaaat de perfecta. Așa cum mi-ai spus: ești jumătatea mea, Cosmosule. Ești partea mea bună, ești ceea ce am căutat toată viața fără să știu... Și totuși te-am aflat fără să îmi doresc.

***
Patul nostru miroase a iarbă și a tine.




miercuri, 2 mai 2018

De cate ori ești plecata îmi vine să îți scriu... Și scriu ori de câte ori ești lângă mine. Tu nu mă vezi, dar eu deja compun rândurile următoarei postări. Leg cuvintele în fraze interminabile în capul meu și mă mai trezesc din când în când la realitate când mă săruți sau mă iei in brațe.
Acum ai ieșit să iei țigări și cafeaua care ne place. Sunt liniștită pentru că sunt departe de tot ce mă stresează in fiecare zi. Suntem departe de toți și toate, Cosmosule, iar asta mă relaxează mai mult decât orice fum sau orice cada cu spuma. Știu că aici, in partea asta de lume sunt doar cu tine și nu trebuie sa dam nimănui nicio explicație.

Deși e cald afară, in camera noastră e răcoare. Miroase a pământ și a portocali. Ador mirosul asta,... Cu el imi construiesc fantezii de nenumărate ori. De pe fereastra camerei văd străzile rustice și clădirile roșiatice. Sicilia este tot aceeasi, dar eu sunt diferita.

Este ultima țigară din pachet și o aprind in timp ce îmi doresc să te întorci cat mai repede. M-am dezobișnuit sa stau fara tine...
Mentolul imi invadează plămânii și mintea, îmi oferă impulsul si starea țigărilor pe care le faci tu... Îl simt similar cu efectul oferit de tutunul tau special și de un pahar de martini.
Mă uit din nou pe fereastră și mă găsesc gândindu-ma iar la fanteziile mele in Sicilia.
Vântul adie ușor, iar mie îmi miroase a argilă și măsline. Mi se încordează toți mușchii când închid ochii... Nu mă gândesc decât la noaptea trecută.
Mai trag un fum, am aceeași senzație de amorțeală și amețeala. Îmi sună în minte vocea ta când îmi spui că vrei sa iti fiu soție.
Pe fundal nu se Mai aude melodia noastră, ci zgomotul citadelei ... Din când în când mai aud cuvinte într-o italiana pe care o Înțeleg cu greu.

E abia 9 dimineata, dar sunt la fel de energizata ca și când aș fi dormit până târziu. Cu toate că noaptea trecută a fost la fel de încărcată ca și luna plina care de vedea exact in dreptul ferestrei noastre.

Aud zgomot în dreptul ușii. Ai venit! Dar m-ai extras din gândurile mele.

Miroase a cafea proaspăt măcinată...hm... Salvez textul ăsta într-un draft si conținui Mai târziu.

Bună dimineața, Cosmosule!

marți, 24 aprilie 2018

Închid ochii și revăd scena.

Camera roșiatică cu jocuri de lumini și umbre imi apare in minte. Este o penumbra dubioasă aici care te face sa îți pierzi mintile. Să le pierzi și să le regăsești, asamblate diferit și puse într-o ordine mai nefirească... Așa încât să înțelegi lucruri pe care înainte nici nu le considerai esențiale.

Dacă te uiți dintr-un alt unghi pare a fi o camera din filmele americane. O camera a unui dealer de droguri de mare risc. Dacă ar fi asa, as fi cea mai norocoasă prada a ta pe tot restul vieții.

Norocul meu este că tu ești cuminte. și liniștită. Și perfecta. Prea perfecta as spune daca as sta sa analizez, dar tu m-ai învățat să las lucrurile sa decurgă, sa nu le supraanalizez și să mă bucur de fiecare clipa cu tine...și tot ce aduce ea.

E un fum dens în camera și pe fundal e melodia noastră. Nu știam că mă pot regăsi atât de mult într-o melodie. Nu credeam că pot să trăiesc atât de profund și atât de liniștit fiecare moment din viața.

Nu sunt doua luni, deși așa avem impresia ... Sunt doua săptămâni. Doar două. Poate e de vina iarba pentru că mă face să trăiesc de 1000 de ori mai intens sau poate ești de vina tu. Glumesc.

Ai simțit vreodată că orice dorință a devenit realitate? Când formulezi întrebări instinctiv, formulezi și un răspuns ideal. Tu ești răspunsul meu ideal... Și mai mult decât atât.

Tu ești așa cum nu pot eu sa fiu. Calma. Calda. Și capabila sa oferi oamenilor din jurul tau susținere și liniște.
Eu te-am înnebunit in zilele astea și totuși ești încă aici.  De ce ?

Ești atât de diferită și atât de potrivită ... Ești atât de yin-ul yang-ului meu... Ești atât de fantastica încât am impresia că ești aici sa mă înveți ceva, ești aici sa îmi arăți cum trebuie sa fie oamenii de fapt. Ești aici sa vad cat am greșit până acum și să văd în tine capătul drumului.
Ești un fel de luminita tunelului ăstuia care părea interminabil de experiențe dubioase și mai puțin bune.

Ascult melodia asta pe repeat de când mi-a năzărit in minte.

Lacrimile mele m-au adus aici/ nu mai merg la ghici/ vreau sa cad sa mă ridici/ TU .

Ți-am spus că ești eroina mea. Și omul care mi-a rearanjat lucrurile în viața mea. Ești omul care mi-a creat un alt univers lângă el... Ești Cosmosul meu. Ai făcut asta fara sa te gândești la nimic. Ai făcut asta fara sa ai nicio clipă de răgaz. Ai făcut pentru că ai simțit. Și ai mai făcut asta ca sa mă faci pe mine sa te iubesc.

Pare o nebunie și mai pare că universul a bubuit in jurul meu. Mi-ai schimbat viața și lumea. M-ai făcut să îmi doresc lucruri pe care nu le gândeam. Și m-ai făcut să îmi doresc să fiu ceva ce nu știam că există în mine.

Ne-am construit vise din momentul in care ne-am cunoscut și am ars niste etape incredibil de repede. Totul s-a petrecut atât de rapid încât mi-a fost frica sa clipesc să nu te pierd.

Închid ochii din nou și nu mai vad nimic. Nu vad, dar simt. Și ești aici. Și mirosul pielii tale îmi da filme mai mult decât orice cui. Mi se face pielea de găină, iar dacă nu te găsesc în clipa asta sigur am sa o iau razna.
Iubesc fiecare milimetru al tau, Cosmosul meu.
Ador fiecare răsuflare și mă amețește fiecare tremur.

Așa nu îmi vine să mă opresc... Asa-mi doresc sa nu fie nevoie sa te duci la munca...

Uite, da... Și asta. Ador diminețile cu tine. Mai ales diminețile târzii în care mă trezesc goala lângă tine și mă liniștesc îmbrățișarea și respirația ta.
Ador sa fie melodia asta pe fundal... Mirosul de marijuana și tu. Și jur că îți urăsc jobul in momentele astea.

Uite, da... Asta este scena care îmi vine in minte atunci când închid ochii.


duminică, 4 martie 2018

Nu știu dacă ai să înțelegi când am sa îți spun că te iubesc cum n-am iubit pe nimeni până acum. Că vreau sa fii prin preajma mea cum n-am suferit niciun cuplu până acum. Că vreau sa facem totul împreună cum n-am suportat pe nimeni atât de adânc înfipt în spațiul meu personal.
Te doresc cum n-am crezut niciodată că am să suport pe cineva mai mult de o Luna... Te iubesc cum n-am gândit că pot avea grija de altcineva decât de mine.
Nu știu dacă ai să înțelegi că sunt lucruri pe care mi le asum și pe care nu le-am crezut că le voi spune. Că sunt gesturi pe care le fac cu atâta drag încât nu credeam că sunt capabila sa ofer atâta iubire.
Că sunt cumva altfel decât mă știam și mă comport cumva diferit decât aș fi crezut.
Nu știu dacă ai să înțelegi că nu am nici un singur moment în zi in care sa nu mă gândesc la tine, iar nici un moment al nopții nu mă prinde fara sa mă cuprinzi tu.
Nu știu dacă ai să pricepi că sunt egoista și nimeni altcineva în viața asta nu te va iubi și nu îți va purta grija așa cum o fac eu. Nu îți va gati cu dragul cu care o fac eu și nu te va aștepta acasă cu emoția cu care o fac eu.
Te vreau cam cum ai spune că vrei cafea dimineata și o tigara gold, cam cum ai spune că vrei să îți faci freza și să îți pui camasa aceea neagra care îți stă atât de bine. Cam cum ai iubi un cappuccino dacă ai știi că l-am făcut eu. Cam cum îți calci cămășile dimineața atât de concentrata... Cam cum mă faci să râd din orice prostie și cam cum iubești tu ursii panda. 

luni, 19 februarie 2018

Ai sa mori mâine - Peter James ( recenzie )

Ai sa mori maine este o Alta carte pe care am citit-o. Cred că cei de la Libris Au crezut că am o pasa proastă. Este polițistă, are și ceva medical... Oricum a fost pe placul meu și o recomand cu drag



Ce spun alții despre carte?
Detectivul Roy Grace este din nou in fata unui caz provocator. La Sussex, cadavrul unui adolescent este descoperit pe malul marii. In acelasi timp, Caitlinn Becket are nevoie urgenta de un transplant. Altfel, isi va pierde viata. Asa ca mama ei apeleaza, in disperare de cauza, la surse ilegale. Astfel incepe incursiunea detectivului in lumea cruda a traficului de copii. Roy Grace, eroul sau, se lanseaza in misiuni pe viata si pe moarte, iar Peter James scrie o poveste care te tine cu sufletul la gura, demascand o mafie necrutatoare, care seamana izbitor cu realitatea.


     Fragment din romanul "Ai sa mori maine" de Peter James:
    „— Spuneti-mi, nepotul dumneavoastra are insuficienta hepatica acuta sau cronica?
    Si, brusc, spre marea lui disperare, Grace realiza ca afurisitul de analist nu-i explicase care era diferenta dintre cele doua. Acut i se parea raspunsul evident. Acut suna a urgenta. Stia ca o boala cronica era o afectiune cu care puteai sa traiesti multa vreme. Asa ca raspunse:
    — Insuficienta hepatica acuta.
    Femeia isi nota raspunsul. Apoi se uita la el:
    — Si cat credeti ca mai are de trait nepotul dumneavoastra?
    — Poate o luna, raspunse. Dupa asta nu va mai fi suficient de puternic ca sa reziste unei operatii.
    — In ce spital este internat?
    — A fost tratat la Royal South London, dar acum e acasa.
    — Si ce diagnostic i-a fost pus tanarului?
    — Hepatita autoimuna, spuse Grace. Cea care provoaca ciroza severa.
    Isi nota si acest raspuns, cu gura strambandu-i-se intr-o grimasa, de parca ar fi vrut sa-i transmita cat de bine intelegea gravitatea bolii.
    — Imi puteti spune ce servicii ofera compania dumneavoastra?
    — Ei bine, raspunse femeia, deoarece se apropie Craciunul, trebuie sa ne grabim. In mod normal, operatia de transplant si ingrijirea postoperatorie au loc intr-o clinica aflata la distanta acceptabila de resedinta pacientului. Daca insa exista problema banilor, avem si optiuni mai ieftine, cum ar fi, de exemplu, China, India si alte doua tari.
    — Cat costa un transplant de ficat efectuat in Marea Britanie?
    — Stiti grupa de sange a nepotului dumneavoastra?
    — AB negativ, raspunse detectivul.
    O scanteie i se aprinse in ochi si se incrunta de-abia perceptibil:
    — Nu e o grupa prea obisnuita.
    — Stiu.
    — Pretul nostru pentru un ficat este trei sute de mii de euro. Jumatate in avans, inainte de a demara cautarile, iar cealalta jumatate la livrare, inaintea transplantului. Garantam gasirea unui ficat compatibil intr-o saptamana de la intrarea primei transe in contul nostru.
    — Chiar daca e vorba de o grupa de sange rara?
    — BineInteles, zise pe un ton ce denota increderea.
    — Cum v-am zis, nepotul meu sta in Brighton, in comitatul Sussex din Anglia. Unde se va face transplantul?
    — Brighton e un oras frumos, ocoli ea raspunsul.


Aceasta recenzie a fost posibilă cu ajutorul prietenilor de la Libris.ro

50 de zile înainte de sinucidere - Stace Kramer (recenzie)

Știu, știu că 50 de zile înainte de sinucidere sună ciudat și muribund. Știu că nu e genul de lectura pe care sa îl citească oricine in metrou, dar eu am fost curioasa. E adevărat că mi-a luat o veșnicie sa o termin pentru că mi-a dat o stare ciudată și dubioasă . Însă mi-a plăcut foarte mult. E genul de carte din care e bine sa citești tot și cât de repede poți, că sa nu apuci sa preiei din starea protagonistei.




Altfel, dacă ești un meteosensibil și te lași influențat mai ales de cărți/filme, iar acțiunea te marchează...  Nu o Citi in zilele de toamna ploioasă.
Că să fiu spoiler până la capăt, zic atât: e cu happy ending.


Ce spun alții despre carte:

Gloria McPhin, o adolescenta de 16 ani care traieste in Florida, se confrunta cu probleme existentiale: divortul parintilor, logodna bunicii cu un tanar de 25 de ani, dragostea neimplinita fata de iubitul prietenei ei. Fara sa-si gaseasca locul nicaieri, ea decide sa reflecteze asupra propriei vieti timp de 50 de zile inainte de a hotari daca sa-si ia sau nu viata.

„Potrivit Novaia Gazeta, o mama psiholog, a carei fiica a jucat «Balena Albastra» si s-a sinucis, a studiat ulterior nebunia, incercand s-o inteleaga [...]. In plus, psihologul rus a descoperit ca diverse «calauze» promovau pe grupurile online o carte intitulata 50 de zile inainte de sinucidere, un bestseller scris de Stace Kramer. Autoarea incearca, de fapt, prin cartea ei, sa convinga cat mai multi oameni sa nu recurga la gestul extrem. Cu toate acestea, titlul a fost rastalmacit, iar cele 50 de sarcini pentru utilizatori par a fi inspirate din acest volum.” Adevarul, 15 martie 2017

Alte informații:
Produs publicat in 2017 de Leda
Data aparitiei: Iulie 2017
Format: 130x200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 688

Aceasta recenzie a fost posibilă cu ajutorul prietenilor de la Libris.ro 

luni, 30 octombrie 2017

toamna

ma oboseste groaznic toamna asta. nu pentru ca nu mi-ar placea anotimpul, ci pentru ca pur si simplu venirea ei ne incarca de energii. problema este ca sunt mai multe negative sau au o incarcatura electrizanta.

o prietena spunea ca toamna si primavara se intampla un lucru absolut nejustificat. toamna si primavara te cauta toti fostii. nu pot sa spun ca nu speram... pot sa spun ca nu am crezut. 2 fosti in 2 zile. este... ceva...

deci toamna asta ma incarca de energie. de activitati. si de fosti veniti din neant.

de la fereastra biroului la care scriu acum vad un Bucuresti mai calm si mai tacut. sunt nori pufosi, un pic intunecati pe cer, dar simti ca soarele nu e departe.
de la ferestra asta eu vad toamna mai iertatoare si mai blanda, mai protectoare si mai eroina, mai calma si mai cuminte. dar cand ies de aici, cand imi dau seama ce se intampla de fapt in viata mea,... aud si vantul asta violent si uracios care vajaie copacii, geamurile, mintile oamenilor.

deci toamna asta este despre astenii, emotii, reveniri... poate vorbeste si despre cum e sa ramai daca tot vrei sa revii, poate vorbeste si despre cum e sa te fi schimbat daca tot vrei sa te primesc.

nu e ca nu imi place toamna... nu imi place cum ma face sa fiu. si da, toamna asta parca sunt mai buna si mai deschisa, parca sunt mai intensa si mai emotiva, parca sunt mai sensibila si mai primitoare.

sa nu lasi toamna sa ma cuprinda. 

luni, 9 octombrie 2017

Guillaume Musso - Fata din Brooklyn ( recenzie )

Noua carte publicată de Guillaume Musso se numeşte Fata din Brooklyn şi este... devastatoare de-a dreptul!

Trebuie să recunosc, Guillaume Musso este în acest moment unul dintre autorii mei preferaţi... dacă nu primul pe listă. Noul lui roman poliţist este însă ceva ... cu mult peste ceea ce a scris până acum. Deci, să îmi adun entuziasmul în câteva rânduri: Fata din Brooklyn ar putea fi una dintre cele mai bune cărţi poliţiste cel puţin din ultimii 2-3 ani.

Eu care sunt o cititoare înrăită de acest gen nu am mai simţit de mult suspansul şi emoţia pe care mi le-a redat Musso în ultima sa carte.
Fata din Brooklyn vorbeşte despre identităţi schimbate, despre cum poţi avea o viaţă „nou-nouţă” în cazul în care ai vreodată nevoie J 

Este genul de carte care te dă peste cap, care te face să rămâi treaz toată noaptea să o citeşti – cel puţin eu aşa am funcţionat.

Ce spun altii despre carte ?
  
Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă un thriller irezistibil construit în jurul unui secret cumplit. Te aștepți la orice. Crezi că ți-ai imaginat totul. Dar nu te-ai gândit niciodată la ce va urma.  
Scriitor faimos și tată singur, Raphaël este bântuit de îndoieli. Curând, el și Anna, o femeie superbă și ambițioasă, de care este îndrăgostit nebunește, urmează să se căsătorească. Însă de ce refuză ea să vorbească despre trecutul său? Într-un weekend pe Coasta de Azur, Raphaël o forțează să rupă tăcerea. Dar ce are Anna de mărturisit întrece orice scenariu, iar fotografia cu cele trei cadavre pe care i-o arată, recunoscându-și vinovăția, îi dă fiori. Șocat, Raphaël pleacă, însă când se întoarce, chinuit de regrete, Anna nu mai e acolo. Nu mai e nicăieri. Înnebunit, Raphaël îl roagă pe prietenul său Marc, fost polițist, să îl ajute să o găsească. Pornind într-o cursă contra cronometru, cei doi descoperă în casa Annei 400 000 de euro și două cărți de identitate false. Cine este, de fapt, Anna Becker? O anchetă complicată și periculoasă va trezi fantomele terifiante ale trecutului, scoțând la lumină o poveste cutremurătoare cu implicații la nivel înalt, care începe cu mulți ani în urmă pe străzile rău famate și fascinante ale New Yorkului. 
„Insuportabil suspans! Aveți grijă, odată ce deschideți cartea, n-o veți mai lăsa din mână până nu veți afla cine este cu adevărat această fată din Brooklyn. Se anunță multe nopți albe.“ - Metronews 
„Un roman cu un ritm amețitor. Musso tulbură și fascinează din nou.“ - Le Parisien 
Romanele lui Guillaume Musso au fost traduse în peste 30 de țări și s-au vândut în peste 5 milioane de exemplare. Descoperă și celelalte cărți ale lui!


 Daca v-am facut curiosi, cartea este la reduceri acum, AICI

Aceasta recenzie a putut fi posibila cu ajutorul Editurii ALL. 

miercuri, 20 septembrie 2017

Eu sunt Femeie - Maria Cristiana Tudose ( recenzie )

De atâtea ori m-am întrebat cum o fi oare această carte, dar niciodată nu găseam un colţ de imaginaţie să pot compune o poveste după copertă şi titlu. 

Deci, Eu sunt Femeie este despre dragoste, dar mai ales despre suferinţa din dragoste. Maria Cristiana Tudose  scrie frumos, sensibil şi feminin. 

Bineînţeles, povestea este din vremurile noastre, deşi sună ciudat ... dragostea virtuală face furori se pare. Aşa începe totul şi în cartea de astăzi, cu nişte conversaţii pe mIRC şi câteva întâlniri virtuale. 

Firul narativ cuprinde cadre din copilăria autoarei, în contextul căreia povesteşte despre străbunica Elena - o femeie care şi-a pus amprenta în dezvoltarea ei.  
O altă femeie despre care Maria vorbeşte cu drag este mama ei. De la amandouă a învăţat cum să fie Femeie şi, mai ales, cum să fie puternică. 

Mai departe, ce se întâmplă cu povestea de dragoste începută virtual nu vreau să vă spun, vă dau doar un indiciu... cu cât se cunosc mai bine şi cu cât trece timpul mai mult..cu atât lucrurile devin mai complicate. 




Ce se mai spune despre carte:
Se cunosc online, fiecare in spatele unui ecran. Ea in Italia, el in Romania. Ceea ce parea initial un amuzament se transforma intr-o iubire virtuala. Se indragosteste inainte de a-l vedea. Ii cucereste inima, sufletul si trupul. Ce se intampla insa atunci cand relatia virtuala se transforma in una reala, iar pentru dragoste ramane sa lupte doar unul dintre ei?

Un roman ce prezinta etapele din viata unei femei, povestite prin prisma a trei generatii pe care le uneste arta de a fi femeie - de a fi si a iubi. O lectura ce se transforma intr-un bilet de calatorie in timp. O poveste sincera despre iubire, speranta si cautarea de sine. 

Despre autoare

Maria Cristiana Tudose este o tanara autoare nascuta la Ploiesti, stabilita in Italia. A inceput sa scrie din dorinta de a-si vindeca sufletul, ocupatie ce a devenit pasiune si remediu. Dupa sase ani, pagina sa „Eu sunt femeie” a reusit sa ajunga la inimile a sute de mii de femei din intreaga lume.


Fragment din cartea: Eu sunt femeie - Maria Cristiana Tudose

„Mi-a spus mama intr-o dimineata: „Tu ai nevoie de un barbat rabdator, care sa te iubeasca cu adevarat. Evita oamenii fara un tel in viata, evita barbatii care promit prea multe desi faptele lor lasa de dorit. Tu poti si vei face totul singura, iar asta sperie pe oricine. Doar barbatul potrivit va ramane, te va sustine si iti va darui linistea de care ai nevoie. Draga mea, tu esti o furtuna si putini barbati stiu cum sa te calmeze”.


Dacă v-am făcut curioşi, găsiţi cartea pe Libris.ro 


Alte informaţii
Cod: BSL978-00000-002
An aparitie: 2016
Categoria: Literatura Romana
Editie: Necartonata
Editura: BESTSELLER
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 258

Această recenzie a fost posibilă cu ajutorul Libris.ro

sâmbătă, 16 septembrie 2017

Știi ce uitasem? Uitasem de Messina. Dar nu de orașul acela împânzit de turiști, nu de metropola zgomotoasa, nici macar de plajele ei... 

Uitasem de Messina cea pe care mi-o imaginam eu. Cea foarte puțin asfaltata, plina de măslini și portocali ... În aerul căreia plutește mirosul de argilă și ulei extra virgin. Pe străzile căreia ne plimbam acum 7 ani și de soarele căreia ne bucuram relaxați. 

Acum 7 ani eram tot aici, in aceeași cameră slab luminată și răcoroasă, în același decor rustic italian pe fundalul căruia ascultam aceleași melodii napoletane. 

Erai tot tu. Acum ești mai matur, linia mușchilor tai se distinge mai bine ... Pielea ta e parca mai bronzata, dar parul oldies Al anilor 60-70 e tot același. Asemenea e și dragostea ta fata de mine și felul în care îți strălucesc ochii verzi-caprui cand mă privești. Parfumul....parfumul acela de care sunt atât de îndrăgostită ... Pe care nu l-am mai simțit tot de când am fost ultima dată aici. ..