E ciudată,în general,perioada asta a anului.Sinceră să fiu îmi provoacă  o astenie aiuristică...De fapt,îmi provoca.Acum e altfel.

 

Acum mă simt energizată ca după o cană imensă de cafea delicioasă şi fierbinte servită într-o zi îngheţată de iarnă lângă un şemineu dintr-o cabană de  lemn ,la munte pe la cota 2000 în apropierea unei păduri dese şi misterioase.

 

Am  nevoie de linişte...(mai ales după ce s-a întâmplat în ZIUA ACEEA)O linişte dinaintea unei furtuni.Şi nu orice fel de furtună,una sentimentală,plină de trăiri şi procese de conştiinţă.

 

Nu sunt sigură că domnul N. Înţelege asta ,dar aş putea să mă prefac că totul este perfect şi-atunci nu i-aş  provoca repulsie. Nici măcar răcirea  sentimentală de care a dat dovadă în ultimul timp.

 

 

Ce-ar spune dacă i-aş povesti despre ce-am făcut?A fost atât de oribil...flashback-uri greţoase şi dâre de sânge.Cadavrul lui Viktor desfigurat...Am regăsit mirosul acela de violete,sluf şi sânge.