Secretul soțului - Lyane Moriarty ( recenzie )

Cu toții avem secrete, nu? Unele periculoase care ne-ar schimba viața la 180 de grade, altele nesemnificative pentru viitorul nostru. Și totuși, cu toții alegem să ținem un secret, fie față de persoanele  iubite, fie față de noi înșine, canalizându-ne toată energia să îl ignorăm, gândindu-ne că dacă nu este pronunțat cu voce tare, acesta nu există.

„Secretul soțului” este romanul care ne arată exact acest aspect al vieții cotidiene a fiecăruia. Este o carte despre secrete mai mult sau mai puțin rușinoase, dar care, odată ieșite la iveală pornesc o furtună în viața celui vizat. În roman sunt relevate 3 destine, toate 3 fiind sfredelite de suferințele și emoțiile aferente unui secret greu de îndurat.

Deși greoaie și dificilă prin prisma celor trei fire narative pe care le împletește, cartea este o demonstrație reușită de răsturnări de situație (chiar dacă pe cele mai multe dintre ele le-ai fi intuit), dovedind în cele 476 de pagini că poată să te țină cu sufletul la gură ori de câte ori crezi că ești aproape de o dezvăluire.

Dacă ar trebui să încadrez scrierea într-un gen, cred că ar fi o poveste de tip thriller, inspirată din realitate. Greutățile prin care personajele trec și modul lor de încasare a unor lovituri demne de un adevărat cutremur al unei vieți de familie liniștite (uciderea fiicei tale, aflarea veștii că soțul tău este un criminal sau că este îndrăgostit de verișoara ta), face ca scriitura să fie mai credibilă, ca și cum ar fi inspirate din niște fapte reale. Pe de altă parte, în lectură întâlnim și fenomene rar întâlnite în viața reală: criminalul nu este pedepsit deși mărturișeste oribila faptă, însă o forță karmică îl pune pe acesta în aproximativ aceeași situație.

Sfărșitul cărții are scopul de a aprofunda și reîmprospată concluziile cititorului, lămurindu-i acestuia anumite aspecte neștiute din poveste (unele mai tragice decât altele) și oferindu-i o doză de creativitate punându-i întrebarea „Cum ar fi fost dacă ... ?”

Personal, nu reușesc să surprind fluența unei acțiuni dacă este prezentată în segmente așa cum a scris-o Liane Moriarty, însă deși am citit-o un pic mai greu (3 zile, fiind întreruptă de activitățile cotidiene), cartea se dovedește a fi destul de creativă în jocul ei dintre adevăr și minciună.

Această carte aparține patrimoniului Bibliotecii Mitropolitene București și o puteți găsi la indicativul 821eng(94)/M89 .