Aşadar, iată-mă cum am devorat cartea în câteva ore, de nu îmi venea să o mai las din mână, doar-doar se schimbă ceva în acţiune cât timp eu nu-s acolo. Nu, nu s-a schimbat nimic, nu, Oscar nu s-a făcut bine, deşi speram încă de la început, deşi mă gândeam că o carte nu are cum să fie atât de tristă. Şi totuşi, iată-mă plângând la sfârşit.
Ca să înţelgeţi ce vă tot îndrug eu aici sub influenţa traumei emoţionale la care m-am supus, vă povestesc mai pe-ndelete: Oscar e un puşti de 10 ani şi e tare bolnăvior.
Toată cartea este scrisă sub forma unor scrisori foarte emoţionante, scrisori care nu au cum să nu te sensibilizeze. Dar mai presus de sensibilizare, autorul vrea să înţelegi ceva. Să înţelegi cum e viaţa asta, cum să te bucuri de ea ca şi cum ai trăi 10 ani într-o zi, ca şi cum nu ştii când se termină totul şi ar fi păcat să nu fi făcut toate câte ţi le doreai.
Oscar şi Tanti Roz nu e despre speranţă, deşi o aştepţi, deşi te gândeşti că în cărţi întotdeauna lucrurile se termină cu bine... nu. Oscar şi Tanti Roz este despre cum să îţi accepţi destinul, despre cum să faci să conteze tot ce ai trăit până acum. Este despre lecţii de viaţă şi lucruri făcute la timpul lor. Este despre oportunităţi, dacă vreţi, şi despre cum să nu ratezi niciuna. Este despre "nu lăsa pe mâine ce poţi face azi" sau despre "trăieşte clipa". Mai este şi despre cum reuşesc oamenii să găsească credinţa pe ultima sută de metri.
Nu vă spun mai multe. Vă las să o citiţi şi să îmi spuneţi voi mie despre ce este.
Dacă v-am făcut curioşi şi sensibili, dacă aţi trăit într-un vârtej continuu de casă-muncă-responsabilităţi şi aţi uitat cum e să vă gândiţi ce va fi până la următorul deadline, cartea o puteţi găsi aici.
Mai multe informaţii despre carte:
An aparitie: 2012
Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
Categoria: Literatura contemporana
Editie: Necartonata
Editura: HUMANITAS
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 114
Traducator: Denisa Comanescu
Această recenzie a fost posibilă cu ajutorul libris.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ai ceva de spus? Zi tare, să te-auzim!