Otrava iubirii de Eric Emmanuel Schmitt ( recenzie )

”Otrava iubirii" de Eric Emmanuel Schmitt este o carte care nu se încadrează în categoria cărților pe care eu le citesc în general dar care a ajuns să-mi placă mult, mult mai mult decât mă așteptam. A fost genul ăla de lectură care îți deschide ochii și te face atent la anumite aspecte din viață sau la anumite lucruri pe care oamenii ajung să le facă. Este o carte despre prietenie, despre iubire și mai ales despre maturizare.

     Cartea conține fragmente din jurnalele a patru adolescente – Julia, Colombe, Raphaelle și Anouchka care sunt cele cele mai bune prietene și colege de clasă. Fiecare dintre ele își împărtășește temerile, ambițiile și dorințele. În unele locuri avem chiar și fragmente din chat-ul fetelor. Astfel că suntem capabili să le observăm și să le ”analizăm” modul de gândire, fiind martori la procesul de maturizare suferit de tinere.

      Cartea ne arată foarte multe aspecte realistice de care cel mai probabil și noi ne-am lovit de ele însă am ales să le ignorăm. Dacă relația lor este frumoasă până într-un punct, lucrurile ajung să se schimbe. Fiind patru persoane diferite, fiecare o ia în direcția crezurilor personale și nu de puține ori deciziile lor ”se bat” cap în cap pornind astfel anumite divergențe între ele.

     Observăm totuși că, indiferent de cât de mult ținem noi la o persoană, respectiva se poate dovedi a fi tipul de persoană egoistă căruia îi pasă doar de ea, chiar dacă vorbelele și confesiunile acesteia sunt cu totul de altă natură. Spre exemplu, când Julia află că Raphaella ajunge să-l iubească pe Terence (băiat la care tânjea și ea) aceasta își crează un cont fals și se preface a fi el ca apoi când Terence și Raphaella se văd față în față acesta să o refuze fără să se gândească, chiar dacă fata credea că deja își mărturiseră dragostea unul față de celălalt.

     Vedem cum fiecare crește și cum se maturizează, cum personalitatea fiecarei fete se schimbă și modul în care părerea prietenelor sale se schimbă în același timp cu metamorfozele continue care au loc. Fiecare fată este diferită în felul ei, fiecare are insecuritățile ei, defectele personale și fiecare e conștientă de acest lucru.

     Fiecare înfruntă viața în felul ei, unele fiind mai ambițioase și mai pozitive decât celelalte, 2 dintre ele apelând la sinucidere (una dintre ele supraviețuind). Totuși, cea care supraviețuiește este cea care este mai aspru judecată de către ceilalți, cealaltă fiind apreciată mai mult decât atunci când fusese în viață. (lucru care confirmă vorba multor persoane, aceea că oamenii te apreciază și te iubesc mult mai mult după ce nu mai ești printre ei).

     De la fiecare fată se poate învăța câte ceva. Observăm că așteptările noastre, visele noastre nu se adeveresc tot timpul și că viața e plină de surprize, totul constând în modul în care noi reacționăm la ele. Spre exemplu, deși au crezut tot timpul că vor rămâne prietene pe viață, la finalul romanului Anouchka afirmă: ”Ieri s-a dărâmat o parte din Pont des Arts: o balustradă a cedat sub greutatea lacătelor. (…) Sper să fie vorba de tronsonul unde ne agățaserăm noi lacătele! Patru prietene pe viață… Toate la fel… Prietenia e minciuna și iubirea, otravă.” Astfel observăm că timpul e necruțător și într-o fracțiunea de secundă e capabil să schimbe perspectiva despre lumea a tuturor.

     Astfel că această carte este o bună lecție de viață. Te învață cum să-ți accepți defectele, cum să ai mai multă încredere în tine și cum să nu te lași prea tare influențat de lucrurile negative pe care ți le aduce viața în față, pentru că acestea vor veni constant, fie ele pozitive sau negative, iar singurul lucru de care noi, oamenii, suntem capabili, este să ne adaptăm și să nu ne pierdem niciodată speranța. O recomand din suflet, o carte absolut fenomenală cu un mesaj pătrunzător.

Aceasta recenzie a fost posibilă cu ajutorul Libris.ro .