miercuri, 13 aprilie 2011

Experimente

Nu am să încep nici cu "A fost o dată" şi nici cu alte texte de genul.

Să spunem că eram tot aici,tot în oraşul ăsta îmbâcsit de lângă mare,pe care Eminescu îl adora atât de mult,dar de care eu sunt scârbită până peste cap.

Se întâmpla pe vremea începutului adolescenţei mele (o adolescenţă precoce care s-a manifestat cu tot alaiul pe la 12 ani)când nici măcar nu eram îndeajuns de matură încât să accept sau să-mi dau seama că o dată început procesul acesta se va încheia cu schimbarea mea totală,căpătând astfel noi perspective,planuri şi unghiuri de vedere.


Nici nu am să-mi înşir pseudo-relaţiile de până acum(pentru că din scrierea unui bărbat care a avut o groază de femei lucrul ăsta sună cuceritor,dar din perspectiva altcuiva dacă o femeie şi-ar enumera toţi foştii asta nu ar mai suna la fel de şic) ci am să punctez când şi când câte o trăsătură sau o întâmplare din fostele mele relaţii aproape serioase,pentru ca la sfârşit să închegăm un TOT şi să vedem ce iese.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ai ceva de spus? Zi tare, să te-auzim!