Sunt iar eu

Sunt iar eu, cea veche. Cea care ura sa fie comparată cu ceilalţi, cea care voia cu tot dinadinsul să fie specială, minunată, perfectă pentru sine, particulară, originală. Sunt eu, din nou şi constat că mi-a fost dor de mine. Constat că am ieşit din bula mea de creaţie în care era ermetic închisă pentru a scoate nasul în vânt şi a respira aler proaspăt, călduţ, omenesc.

Sunt în colţul meu, în intimitatea mea, între lucrurile care mă fac să mă simt bine, sigură pe mine, confidentă, plăcută, frumoasă, amuzantă, energică, creativă, extraordinară, prietenoasă, populară, fiinţă. Sorb dintr-un vin alb, demisec şi aproape delicios.

Sunt tot eu, numai că între timp am învăţat să nu mai am aşteptări. Am învăţat să privesc altfel lumea. Am învăţat să iubesc doar când sunt iubită. Am învăţat să mă bucur de clipe fără griji, de prietenii adevărate, de lucrui minore.

Am decis, între timp, să scriu o carte. La cel mai sincer mod cu putinţă. Sincer şi nebun. Sincer şi fantasmic. Sincer şi copilăresc. Sincer şi feminin.

"Citesc o carte superbă, acum. Mă sensibilizează groaznic, mă face să spun lucruri romanţioase. Aş vrea să te văd, mi-e cam dor de tine"

Mai ştii când ţi-am trimis mesajul ăsta? Glumeam. Nu vreau să te văd, nu mi-e dor de tine. De fapt, îmi este dar nu ai cum să înţelegi tu. De fapt, simt nevoia să te alung, să te închid într-un colţ al minţii mele, să uit că exişti, că trăieşti, că respiri. Să uit că mă gândesc la tine. Să uit că nu ştiu nici ce vreau eu dar nici ce vrei tu. Să uit că-i atât de complicat totul. Nu, nu m-am îngrăgostit de tine. Linişteşte-te, probabil nu o voi face niciodată. Nu m-am îndrăgostit, mă intrigi. Mă intrigă modul tău de a trata lucrurile, mă intrigă modul în care mă vezi atât de minunată, când... nu prea sunt, mă intrigă felul în care îţi stăpâneşti dorinţele, emoţiile, reacţiile. Mă intrigă totul la tine, în cel mai mic detaliu.

Dacă nu aş ştii, aş spune că a fost o coincidenţă să te întâlnesc. Nu cred în coincidenţe, dar nici în destin. Nu cred în nimeni şi nimic decât în mine, în puterile mele, în personalitatea mea, în ce pot eu.

Nici tu nu eşti mai prejos, nici tu nu eşti mai sfânt. Eşti special, eşti (într-un fel) altfel. Dar nu ştiu cum. Nu ştiu dacă nu pozezi drept altcineva, nu ştiu dacă faci aşa doar ca să te faci plăcut, nu ştiu dacă nu cumva joci jocul ăsta cu mai toată lumea. Nu ştiu dacă tu ştii sensul vorbelor pe care le spui, sau le rosteşti doar pentru că sună bine. Nu ştiu cum crezi tu că se face, nu ştiu cum vezi tu o poveste.

Nu ştiu, de fapt, nimic şi vreau să aflu. Nu ştiu cum, dar vreau. Măcar pentru curiozitatea mea. Măcar pentru că părem a face echipă bună împreună.

Mă întreb dacă ştii să minţi. Mă întreb dacă ştii să te porţi când eşti îndrăgostit. Mă întreb dacă eşti fidel unei prietenii. Mă întreb cum scrii. Mă întreb cum vei fi.