Am auzit că prieteniile din facultate ţin mai mult decât o viaţă - ceea ce e bine pentru că asta îmi doresc. Chiar nu te-aş putea vedea altfel decât prietena mea, sora mea, aşa cum îmi spui tu mereu. Dar am mai spus asta şi am s-o mai spun la fel de mult cât ştii şi tu că poţi s-o spui şi mai ales s-o simţim.
Citesc o carte care în mod sigur îmi va schimba o parte din viaţă, pentru că e genială. Desigur, draga mea, că ţi-o voi da şi ţie s-o citeşti, să râzi cum am râs eu citind-o şi să plângi furtunos cum am făcut-o şi eu din te-miri-ce prostioară.
E o carte-jurnal, nu spun a cui, nu spun despre ce e vorba. Decât că sper ca la fel să fim şi noi, draga mea.
Mă tentează să-ţi cer să-mi juri că vom fi alături una de cealaltă, că ne vom iubi la fel de mult ca ele şi că vom fi mereu alături una de cealaltă indiferent de moment. Mă tentează să-ţi scriu scrisori, la fel ca Alice, să împart cu tine tot şi fiecare secundă din viaţa mea.
Este, mai cu seamă, cea mai potrivită poveste a vieţii cuiva care se poate mula aproape perfect nouă.
Poate ar trebui să facem propria noastră poveste, scumpa mea. Poate ar trebui să scriem propria noastră carte... propriul nostru jurnal. Să fie jumătate a mea şi jumătate a ta.
Pentru că tu, draga mea, eşti deosebită, eşti minunată, eşti perfectă. Eşti, aşa cum ai spus-o tu despre mine, sora pe care nu am avut-o şi prietena la care visam de mult. Tu nu mă tachinezi în privinţa vreunuia, nici măcar în privinţa lui M. şi mai cu seamă, admir că nu deschizi subiectul decât când eu o fac...iar atunci găseşti să-mi spui orice, orice mă ajută. Eu ştiu că e adevărat ce-mi spui şi te cred.
Gândeşte-te cum ar fi să... împărţim acelaşi vis. Să conducem aceeaşi revistă.(ai să vezi, iubito, de unde-mi vin ideile astea fistichii) Cum ar fi să fim aşa cum ne-am închipuit - nişte femei de succes pe care le admiră toată lumea. TOATĂ!
Desigur că, eu nu mă văd făcând 4 copii (precum Alice cea din carte) dar pe tine te văd fiind aşa cum e Simona.
Nu îţi spun nimic mai mult de-atât. Doar gândeşte-te, drăguţo, cum ar fi. Gândeşte-te şi scrie-mi. Nu-mi spune, doar scrie-mi. Răspunde-mi din intimitatea ta, unde toate-s cum îţi doreşti, unde toate-s cum vrei tu să fie ca să poţi fi Zen. Scrie-mi, răspunde-mi, spune-mi... pe blogul tău.
Aş vrea să fie asta ca micul nostru secret. Ca micul nostru prolog al cărţii înjumătăţite. Să fie ca o corespondenţă sinceră, secretă, ascunsă pentru toţi în afară de noi înşine.
Te sărut cu drag,
Nelida
