După cum am văzut eu, cea despre cărţile citite a avut mare prindere printre bloggeri, deci se pare că nu numai eu sunt pasionată de asta.
Aşa încât insist ca leapşa cea nouă să fie despre o carte , două, trei pe care i-ai recomanda-o celui mai bun prieten sau celui de la care ai primit leapşa.(poţi să faci un bine să le recomanzi amândurora câte o carte).
Apoi, aş fi tare bucuroasă să faceţi o listă cu toate recomandările care vi s-au făcut şi deasemenea să vă expuneţi părerea despre cărţile primite drept sfat.
Încep, deci, prin a recomanda lui Mihai Ioan şi lui Daniel aceeaşi carte plină de învăţăminte şi sfaturi demne de pus în parctică. Cartea cu pricina este "Bărbaţii vin de pe Marte iar femeile de pe Venus";
Apoi, lui Radu Oncescu îi recomand "Mă numesc Roşu" de Pamuk;
Fetelor Tulip · Sunshine le recomand "Scrisoare de dragoste" a lui Mihail Drumeş;
Scumpului meu cavaler, Graţian îi recomand "Grasă şi proastă" + "Bărbaţii sunt nişte porci"amândouă semnate Rodica Ojog- Braşoveanu;
Lui Marius îi recomand "Cartea Roşie" G.G. Jung;
Domnului Papa Daniel ii recomand Manastirea din Parma sau Rosu si Negru amandoua de Stendhal.
Domnului Papa Daniel ii recomand Manastirea din Parma sau Rosu si Negru amandoua de Stendhal.
Deasemenea, echipa DreamTeamRo întruchipată azi în Claudiu Ciobanu este rugată să citească "Arta Războiului" de Sun Tzu;
Iar ultimul dar, nu cel din urmă Minunatul domn Ştefan Murgeanu căruia îi recomand "Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani" Melissa P. cu menţiunea " Sunt sigură stimabile, că lectura nu este în totalitate genul dumneavoastră dar, cu siguranţă merită. Deasemenea doresc un rezumat siropos de la dumneavoastră. Iar în cazul în care o sfârşiţi rapid următoarea va fi ° Povestea lui O ° de Pauline Réage "
Cei menţionaţi sunt rugaţi a da leapşa mai departe în numele meu.
Vă mulţumesc.
P.S.: Ii rog pe cei care preiau leapsa si pe cei carora le-am pasat-o ca in textul articolului (lepsei) sa mentioneze cine a pornit leapsa. Asta asa, pentru mine si pentru curiozitatea de a monitoriza cursul lepsei mele prin blogosfera.
gasesc cartea la Diverta? ma duc azi sa o cumpar
RăspundețiȘtergeremultumesc :)
Accept ! :)
RăspundețiȘtergereN-am citit nimic de Rodica Ojog- Braşoveanu, acum sunt mai motivat sa citesc :x
Nelido draga, eu vin de pe Jupiter, incerci degeaba sa ma minti :))
RăspundețiȘtergere