Niciodata nu m-am simtit mai protejata si mai amenintata in acelasi timp decat acum. Din fericire nu sunt amenintata *in sens propriu* asa cum David il ameninta pe Manole si pe familia lui.
Sunt atât de confuză în privinţa a tot ceea ce e legat de băieţi/bărbaţi şi tipi în general. Întotdeauna am fost o morocănoasă. Întotdeauna s-a întâmplat să ajung să mă îndrăgostesc de un tip şi apoi să-mi treacă instant. Şi am mai observat că mi se întâmplă să-mi placă de cine nu trebuie...tipi pe care în mod normal nu i-aş suporta. Gen Hugh Laurie (House M.D.) sau... Orlando Bloom ca Legolas (pe care în mod normal l-aş crede ewww pentru că nu-mi plac băieţii blonzi cu ochi albaştri) ah şi apoi tipul ăla de la curs (ştii??? ăla care are privirea de parcă toată lumea e nimeni mai puţin el ) sau de domnul acela...tot de la curs... acela care avea ceva special şi drăguţ. Şi apoi Willy Wonka (adică...pe buuunne?!? Sfinte urăsc genul ăla de oameni...şi totuşi)
Pe lângă asta nu mă mai simt în stare şi sunt foarte obosită să mai dau explicaţii şi sunt panicată pentru că nu cred că am plăcut pe cineva într-atât încât să iubesc...până acum. Şi-mi mai e frică de un lucru ... mi-e teamă că nu am să pot să iubesc pe nimeni, niciodată. Dacă aşteptările mele sunt prea mari? Sau dacă nu am să pot avea încredere în nimeni până acum? Sau dacă...?
un sfat prietenesc: ai grija la gramatica si ortografie, ca strica foarte mult aspectul...si lipsesc si unele elemente legate de coerenta textului...nu scrie doar de dragul de a publica ceva...
RăspundețiȘtergereM.