Cursul a ţinut 6 ore cu pauze de 10 minuţele...chiar dacă pare mult sau obositor, nu a fost. A fost foarte plăcut şi foarte distractiv.
Am avut "joculeţe" în echipă şi de introspecţie, de testare a încrederii în sine şi tot felul de activităţi de genul acesta care au alternat cu prezentări şi explicaţii privitoare la diverse teme abordate în curs: comunicare, feedback, cunoaştere de sine, încredere, etc.
Am aflat că Imaginea de Sine este Stima de sine + Acceptarea de sine + Încrederea în propria persoană.
Cu ocazia aceasta ne-a fost pusă la încercare încrederea în noi printr-un exerciţiu foarte interesant de recunoaştere publică a punctelor forte şi a celor slabe. De unde am aflat că punctele slabe ne aparţin, dar NU ne definesc.
Apoi, am învăţat că sunt 9 paşi prin care îţi recapeţi încrederea în tine şi că există 2 feluri de feedback. (de tip sandwich şi cel profesional)
Am încheiat prin a învăţa cum să privim în spatele unor informaţii oferite de interlocutor şi am completat Fereastra deschisă a lui Johari.
heei de unde ai aflat de cursul asta? defapt ma intrebam daca nu ai putea sa imi spui de unde iti gasesti training-urile astea ca sa ma pot inscrie si eu :)
RăspundețiȘtergereLivia Cirnu ( de la cursul de filozofie ^_^ )
Am participat si eu la multe astfel de training-uri. Sunt destul de fun, dar cred ca nu toate informatiile sunt fondate. Totusi ajuta, intr-o anumita masura.
RăspundețiȘtergere